Volumul
Poveşti de noapte bună adună laolaltă poveşti minunate din literatura
universală, dar şi din cea românească. Personaje mult-îndrăgite – precum
Scufiţa Roşie, Harap-Alb, Cenuşăreasa, Hansel şi Gretel, Rapunzel sau
Degeţica – îi vor purta pe cei mici prin lumi de basm, în călătoria lor
spre tărâmul viselor.
Textele au fost adaptate după poveştile
originale, astfel încât să fie ideale pentru a fi citite seara la
culcare. Luna şi stelele fosforescente de pe copertă luminează atunci
când e întuneric în cameră, creând astfel o atmosferă liniştită, care
îmbie la somn.
Volumul conține 19 povești: Capra cu trei iezi,
Degețica, Scufița Roșie, Peștișorul de Aur, Cenușăreasa, Rățușca cea
urâtă, Ursul păcălit de vulpe, Ridichea uriașă, Fetița cu chibrituri,
Cei trei purceluși, Hansel și Gretel, Muzicanții din Bremen, Motanul
încălțat, Rapunzel, Hainele cele noi ale împăratului, Harap-Alb,
Așterne-te, masă!, Fata babei și fata moșneagului, Tom Degețel.
Varsta recomandata : 2 - 6 ani