Pământul sfărâmat (#2). Poarta Obeliscului

  38.00 lei
  • Editura: ART
  • Autor:N. K. Jemisin
  • Data aparitie: 2018
  • Numar pagini: 408
  • Cod bare: 9786068673967
Cod produs DON-00816005

Share:

Premiul Hugo pentru cel mai bun roman 2017 Cartea a doua din seria „Pământul sfărâmat“ Ăsta-i mersul lumii: nu cei puternici îi mănâncă pe cei slabi, ci cei slabi îi înșală, îi otrăvesc și le șoptesc la ureche celor puternici până când aceștia devin slabi la rândul lor. Continua decădere a civilizației face mai sumbru sfârșitul anotimpului. Soarta planetei poate fi însă schimbată, numai că speranța este adânc îngropată sub cenușă. Vechile adevăruri ale popoarelor dispărute ies din nou la suprafață, iar războiul purtat de-a lungul veacurilor se poate apropia de final. Alabastru - nebunul, distrugătorul lumii, salvatorul - s-a întors cu o misiune: să-și instruiască succesoarea, pe Essun, pecetluind astfel, pentru totdeauna, soarta Neclintirii. Dar deodată înțelegi ceva: magia derivă din viață, din ceea ce trăiește sau a trăit, ba chiar și din ceea ce a trăit acum atâtea ere încât s-a transformat în altceva. „Excepțională. Cei care așteptau cu nerăbdare continuarea poveștii din Al Cincilea Anotimp vor întâmpina o singură problemă: aceea că tensiunea va fi prelungită din nou, odată cu întoarcerea ultimei pagini a cărții.“ Library Journal „Extrem de captivantă… Extraordinară… O lume complexă și complicată, cu principii morale denaturate.“ Publishers Weekly „Poarta Obeliscului este o carte excelentă: cea mai bună carte pe care am citit-o având-o ca autoare pe N.K. Jemisin, cea mai bună carte pe care am citit-o anul acesta și una dintre cele mai bune cărți pe care le-am citit vreodată. Felul de a scrie este remarcabil, rezultatul fiind o poveste fascinantă.“ famousmonsters.com „Nerăbdarea mi-a fost răsplătită. Emoția cu care am citit Poarta Obeliscului mă determină să o consider mult mai profundă în comparație cu predecesoarea sa.“ critiquingchemist.com „Nu-mi este clar cum a reușit N.K. Jemisin, dar Poarta Obeliscului e mult mai bună decât Al Cincilea Anotimp. Este strălucitoare și stranie în același timp și continuă în forță prima carte din serie.“ whilereadingandwalking.com „Există, incontestabil, multe aspecte ce recomandă Poarta Obeliscului: comentariul social, povestea devastatoare din punct de vedere emoțional, personajele admirabile și multe altele.“ fantasyliterature.com „Oh, zei! Aștept cu nerăbdare continuarea. M-a uluit pur și simplu.“ fantasybookreview.co.uk

Produse recomandate